DISTRIBUIȚI
dpa

Ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a evidenţiat joi importanţa continuării misiunii împotriva grupării jihadiste Stat Islamic în Siria şi Irak, relatează DPA, potrivit agerpres.

Ea a spus că prezenţa armatei germane la această misiune este „absolut esenţială”, în timpul unei vizite la Comandamentul de Operaţiuni al Bundeswehr la Geltow, în apropiere de Berlin.


Citește și : Polonia speră că UE va deschide ‘un nou capitol’

Parlamentul german urmează să decidă în toamnă dacă va extinde mandatul armatei pentru misiunea din Siria şi Irak. Mandatul misiunii se încheie la 31 octombrie.

Annegret Kramp-Karrenbauer a mai declarat că Bundestagul va trebui atunci să analizeze cât de reuşită a fost misiunea împotriva militanţilor Statului Islamic.

Armata germană face parte din coaliţia internaţională care luptă împotriva Statului Islamic. Unităţi de instruire ale forţelor armate germane sunt de asemenea staţionate în Irak.

Ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas, şi-a exprimat în iunie sprijinul pentru prelungirea mandatului.

„Cu siguranţă, mandatul este încă imperativ, pentru a evita ca Statul Islamic să construiască noi structuri subterane, care i-ar permite să acţioneze din nou”, a spus Mass în timpul unei vizite în Irak.

Kramp-Karrenbauer a spus joi că este de acord cu poziţia lui Maas. Ea urmează să efectueze în august prima sa vizită ca ministru al Apărării în Irak şi Iordania, unde sunt staţionaţi 440 de soldaţi germani.

Aproximativ 60 de ţări fac parte din coaliţia care luptă cu gruparea Stat Islamic.

Citește și : Ţările europene vor consolidarea securităţii în Golf, dar fără a spori prezenţa militară în regiune