DISTRIBUIȚI
Faxinfo

Conflictul din Ucraina „preocupă întregul Occident”, dar „nu trebuie să ne facă să uitam securitatea din Africa”, a declarat sâmbătă la Abidjan ministrul francez al forţelor armate, Sebastien Lecornu, în trecere prin Coasta de Fildeş după o vizită în Niger, scrie AFP, potrivit agerpres

„Avem o formă de miopie în Europa şi în Franţa, unde războiul din Ucraina mobilizează toate energiile şi este destul de firesc, deoarece este un conflict care preocupă întreg Occidentul. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm actualitatea securităţii în Africa”, a afirmat el înainte de a se întâlni cu preşedintele ivorian, Alassane Ouattara.


Citește și : Biden i-a asigurat pe liderii arabi că SUA vor rămâne ferm angajate față de aliații lor din Orientul Mijlociu

Noul ministru francez al forţelor armate a avut mai devreme o întrevedere cu omologul său ivorian, Tene Birahima Ouattara, pentru a discuta despre „situaţia securităţii în Africa, în special în fâşia sahelo-sahariană”.

„Lupta împotriva terorismului, ceea ce forţele franceze au realizat alături de alţii în Mali şi în întreaga zonă, este, evident, cheie şi a oferit răspunsuri importante”, dar acum intrăm într-o „nouă agendă” pe care „o vom construi împreună cu principalii prieteni şi aliaţi” din Africa de Vest, a subliniat el.

Franţa şi partenerii săi se vor angaja într-o „reflecţie asupra informaţiilor, asupra interoperabilităţii forţelor noastre armate, asupra rolului forţelor franceze atunci când acestea sunt pre-poziţionate într-o ţară, precum Cote d’Ivoire, care este oarecum un model, practic, a ceea ce vrem să dezvoltăm mâine”, a spus ministrul francez, promiţând anunţuri în toamnă sau la sfârşitul anului.

În cursul discuţiilor bilaterale cu Sebastien Lecornu, Cote d’Ivoire şi Niger şi-au exprimat interesul pentru resursele de capacitate şi pregătire de subofiţeri şi ofiţeri în Franţa, potrivit Ministerului Forţelor Armate.

La rândul său, Parisul a iniţiat o serie de analize pentru a oferi un sprijin partenerilor săi în războiul informaţional, a adăugat sursa.

Citește și : România se teme de Putin, dar și Putin ar trebui să se teamă de România – Bloomberg

În timp ce militarii francezi din operaţiunea antijihadistă Barkhane sunt pe cale să se retragă din Mali, alungaţi de o juntă ostilă, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat miercuri intenţia de a regândi oferta strategică propusă ţărilor africane, în beneficiul unui sprijin militar mai discret armatelor locale.

Parisul are 950 de militari în cadrul Forţele franceze din Cote d’Ivoire (FFCI), mai scrie AFP.