DISTRIBUIȚI
tagesspiegel.de

Ministrul de externe al Germaniei, Heiko Mass, a subliniat vineri, în timpul vizitei sale oficiale în Finlanda, necesitatea unei „Uniuni Europene unite”, informează dpa, potrivit agerpres.

Mass a avut o întrevedere cu omologul său finlandez Timo Soini şi cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, şi a susţinut un discurs la ceremonia de aniversare a 100 de ani de la înfiinţarea Ministerului de Externe finlandez.


Citește și : Sute de luptători ai Statului Islamic capturaţi în Siria continuă să reprezinte o ameninţare pentru Occident (general britanic)

În discursul său, Heiko Mass subliniat importanţa „coeziunii” dintre statele membre ale UE. „Pentru toţi europenii, UE rămâne cea mai bună speranţă a noastră de a face ca vocile noastre să fie auzite în lume şi de a ne apăra interesele”, a declarat ministrul german de externe.

Ambii miniştri de externe au subliniat că ţările lor împărtăşesc multe viziuni asupra UE.

În timpul conferinţei de presă, Mass a fost întrebat despre posibilitatea ca SUA să introducă taxe vamale pentru autoturismele fabricate în alte ţări, care potrivit Washingtonului constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale. „Nu cred că importul de autoturisme germane constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale (americane), mai degrabă autoturismele germane fac drumurile americane mai sigure”, a spus Mass.

Mass a declarat, de asemenea, că Germania încearcă să asigure Ucraina că nu va pierde din veniturile provenite din tranzitul de gaz după ce va fi finalizată construcţia unui al doilea gazoduct ce va trece prin Marea Baltică şi va transporta gaz natural din Rusia. Recent, Finlanda şi-a dat acordul pentru ca Nord Stream 2 să treacă prin zona sa economică exclusivă.

Citește și : Zborul MH17: Vladimir Putin respinge ferm responsabilitatea Rusiei

Ministrul Timo Soini a adăugat că Finlanda şi Germania doresc să stabilească o „cooperare concretă” în regiunea arctică şi în cadrul platformei de cooperare a UE în domeniul apărării, Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO).

Finlanda împarte cu Federaţia Rusă 1.300 de kilometri de frontieră. Finlanda nu este membră a NATO, însă din 1994 cooperează cu NATO în cadrul programului Parteneriat pentru Pace.