DISTRIBUIȚI
L'Express

Guvernul francez studiază toate opţiunile pentru a evita noi scene de violenţe, inclusiv varianta instituirii stării de urgenţă, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al executivului de la Paris, Benjamin Griveaux, într-o intervenţie la Europe 1, potrivit Reuters, scrie Agerpres.

„Christophe Castaner (ministrul de interne) a evocat starea de urgenţă. La această oră se desfăşoară o reuniune cu preşedintele Republicii, cu premierul (Edouard Philippe) şi ministrul de interne pentru a face mai întâi bilanţul zilei de ieri (sâmbătă) şi a se vedea ce măsuri ar trebui luate pentru a evita astfel de evoluţii, pentru că nu există nicio îndoială că fiecare weekend se transformă într-un protest şi un ritual de violenţă”, a afirmat acelaşi purtător de cuvânt.


Citește și : Ucraina înăspreşte securitatea la porturi şi centralele nucleare, în urma conflictului cu Rusia

Ciocniri violente între scutieri şi protestatarii din mişcarea denumită „Vestele galbene” au avut loc sâmbătă pe străzile Parisului în al treilea weekend consecutiv de manifestaţii împotriva costului ridicat al vieţii.

Conform poliţiei franceze, violenţele de sâmbătă s-au soldat 133 de persoane rănite şi au condus la reţinerea a 412 de protestatari, dintre care 378 au fost plasaţi în arest preventiv, conform AFP.

Dintre cei 133 de răniţi, 23 sunt reprezentanţi ai forţelor de ordine, a detaliat prefectura.

Întreaga zi de sâmbătă, Parisul a fost scena unor importante violenţe urbane în vestul şi centrul capitalei.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a convocat pentru duminică dimineaţă o reuniune de urgenţă la Palatul Elysee, a doua zi după scenele de gherilă urbană la Paris, care au marcat o nouă escaladare în conflictul autorităţilor cu aşa-numitele „Veste galbene”, şi par să conducă spre o criză politică majoră.

Citește și : Putin: Atâta timp cât autorităţile ucrainene actuale rămân la putere, războiul din estul rebel al Ucrainei va continua