DISTRIBUIȚI
Bloomberg

Ministrul argentinian de finanţe Nicolas Dujovne a demisionat sâmbătă, potrivit presei, la finalul unei săptămâni de turbulenţe pe pieţele financiare care au făcut ca moneda naţională (peso) să se devalorizeze cu 20%, iar Bursa să cadă cu peste 30%, relatează AFP, scrie agerpres.

Nicolas Dujovne va fi înlocuit în funcţie de Hernan Lacunza, ministru al economiei pentru provincia Buenos Aires, relatează media argentiniene care au publicat scrisoarea sa de demisie.


Citește și : Netanyahu susţine că ‘nu este impresionat’ de ameninţările liderului Hezbollah

În această scrisoare, publicată pe site-ul cotidianului La Nacion, Nicolas Dujovne se declară „convins că din cauza circumstanţelor, gestiunea guvernamentală necesită o renovare semnificativă în sectorul economic”.

Nicolas Dujovne îşi prezintă demisia în contextul în care criza economică cu care se confruntă ţara s-a agravat după eşecul electoral suferit în alegerile primare de preşedintele Mauricio Macri, care va candida pentru obţinerea unui nou mandat în alegerile prezidenţiale din octombrie.

Preşedintele la final mandat a fost învins clar duminica trecută de Alberto Fernandez, un peronist moderat devenit favorit al alegerilor prezidenţiale din octombrie.

Peso-ul şi Bursa au căzut de a doua zi, iar vineri agenţiile Fitch et S&P au scăzut ratingul privind datoria suverană a Argentinei.

Citește și : Bilanțul atacului comis la o nuntă la Kabul a ajuns la 63 de morți și 182 de răniți

Sub presiune, preşedintele Macri a anunţat miercuri o serie de măsuri „pentru a da un impuls” puterii de cumpărare a clasei medii şi pentru a încerca să reducă distanţa faţă de contracandidatul său în perspectiva scrutinului prezidenţial de la 27 octombrie: creşterea salariului minim, acordarea de prime, reducerea impozitelor şi îngheţarea preţurilor la combustibil timp de trei luni.

În ţara aflată în recesiune de anul trecut, inflaţia rămâne foarte ridicată pe ultimele 12 luni, la nivelul de 40%, în timp ce rata şomajului atinge 10,1%.