DISTRIBUIȚI
rferl.org

Pakistanul va juca un rol extrem de important în procesul de pace din Afganistan, a estimat marţi ministrul de externe german Heiko Maas, care se află într-o vizită la Islamabad, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Potrivit oficialului german, atât ţara sa, cât şi Pakistanul au un rol esenţial de jucat – Germania ca al doilea mare furnizor de trupe în Afganistan, iar Pakistanul în calitate de ţară vecină.


Citește și : Buget uriaș de 21 de miliarde de dolari pentru NASA: ”Când vom ajunge pe Lună, vom rămâne!”

Germania contribuie cu 1.300 de militari la misiunea Resolute Support, aflată sub comandament NATO şi al cărei obiectiv este de a pregăti forţele de securitate afgane, pe fondul sporirii presiunilor din partea talibanilor, care controlează suprafeţe întinse din ţară.

În vara anului trecut, SUA au operat o schimbare în politica lor tradiţională de a refuza un dialog direct cu islamiştii. Washingtonul şi-a propus să ajungă la un acord de pace cu talibanii până la finalul lui iunie, atunci când afganii urmează să-şi aleagă un nou preşedinte.

Şeful diplomaţiei pakistaneze Shah Mehmood Qureshi a salutat marţi schimbarea poziţiei (SUA, n.red.), afirmând că ţara sa ”susţine de mult timp că singura modalitate de a avansa este un acord de pace negociat”.

În prima sa vizită în Pakistan ca ministru de externe, Maas a salutat contribuţia autorităţilor de la Islamabad la eforturile de pace, spunând că paşii politici corecţi vor consolida imaginea ţării asiatice în lume.

Citește și : UE a venit cu „propuneri clare şi consecvente” pentru a evita un Brexit fără acord (Merkel)

Unele state occidentale şi guvernul afgan acuză serviciile de informaţii pakistaneze de sprijinirea extremiştilor islamişti din regiune, ceea ce riscă să destabilizeze ţările vecine.