DISTRIBUIȚI
Radio Prague

Uniunea Europeană trebuie să trimită un semnal clar Moscovei că orice angajament militar în Belarus ar fi inacceptabil, a declarat luni ministrul de externe ceh Tomas Petricek, apreciind ca ‘îndreptăţite’ temerile privind o posibilă intervenţie rusă în Belarus, în declaraţii făcute la postul de televiziune ceh CT, citate de DPA, scrie agerpres.

‘Respingem o repetare a ceea ce s-a întâmplat în Ucraina şi anexarea Crimeei’, a afirmat el, adăugând că imaginile de la Minsk îi amintesc de Revoluţia de Catifea, tranziţia non-violentă a puterii în fosta Cehoslovacie în 1989.


Citește și : Lukaşenko, dispus să-şi transfere prerogativele după adoptarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum

La vremea aceea, oamenii cereau schimbări, o viaţă mai bună, un nivel de trai mai ridicat, libertate şi democraţie. ‘Cred că şi populaţia din Belarus are dreptul la aceasta’, a spus el.

Guvernul de la Praga a convocat Consiliul Naţional de Securitate într-o reuniune de urgenţă asupra situaţiei din Belarus.

Consiliul municipal al Pragăi a arborat vechiul drapel belarus în semn de solidaritate cu protestatarii, în culorile alb-roşu-alb. Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a abolit acest drapel, în prezent un simbol al opoziţiei din ţara sa.

Sute de persoane au defilat în semn de solidaritate cu belaruşii la marşuri organizate la Praga şi Brno în weekend.

Citește și : Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I se află în Emiratele Arabe Unite din 3 august