DISTRIBUIȚI
© Getty Images / Luis Diaz Devesa

David Gauke, ministrul britanic al Justiției, a anunțat că va demisiona miercuri, afirmând că nu poate lucra cu Boris Johnson, probabilul succesor al Theresei May în fruntea Guvernului de la Londra,întrucât acesta dorește ieșirea Marii Britanii din UE fără acord,lucru ce va duce la „umilirea” țării, potrivit mediafax.

„Dacă testul loialității pentru a rămâne în guvern este angajamentul de a susține (Brexit) fără acord pe 31 octombrie (…) atunci asta nu este ceva ce sunt pregătit să fac”, afirmă ministrul într-un comunicat, informează publicația Sunday Times.


Citește și : Manifestație proguvernamentală la Hong Kong

Gauke și-a mai exprimat temerea că un Brexit fără acord ar putea chiar duce la destrămarea Marii Britanii.

Boris Johnson, considerat favorit în cursa pentru poziția de lider al conservatorilor și preluarea funcției de prim-ministru al Marii Britanii, a anunțat că dorește să încheie un acord cu Uniunea Europeană, dar este pregătit să părăsească Blocul comunitar la data de 31 octombrie și fără un acord.