DISTRIBUIȚI

Ministrul Apărării din Ucraina, Oleksiy Reznikov, a declarat, vineri, la forumul Black Sea and Balkans Security că pacea va fi posibilă doar după ce Crimeea va fi înapoiată țării sale și nu va mai fi bază militară rusă. El cere sprijin pentru Ucraina, pentru că „NATO va fi vulnerabilă fără Ucraina” , informează mediafax

„Pacea va fi posibilă doar după ce Crimeea va fi înapoiată Ucrainei și nu va mai fi o bază militară rusă. Orice altă încercare este doar o iluzie, pentru că Ucraina trebuie să își apere suveranitatea și asta înseamnă să îți dorești pacea și securitatea din regiune. Și războiul poate fi oprit doar printr-o victorie asupra Rusiei pe terenul de luptă”, spune Oleksiy Reznikov la forumul Black Sea and Balkans Security.


Citește și : Putin a obținut o victorie-șoc care ar putea distruge lumea liberă

Ministrul Apărării din Ucraina mai spune că țara sa a a demonstrat deja faptul că Rusia poate fi înfrântă.

„Mulți s-au așteptat ca Kievul să cadă în trei zile și Rusia să organizeze parade militare pe bulevardele Kievului. Dar am reușit pe 24 august să sărbătorim independența Ucrainei în Kiev și am zdrobit vehiculele ruse pe străzile Kievului”, afirmă Reznikov.

El face apel la țările care susțin Ucraina că este nevoie în continuare de arme și muniție.

„Trebuie să înfrângem Rusia. (…) Kremlinul până la urmă folosește șantajul energetic, șantajând cu gazul și prețurile care sunt în creștere. Solicită să găsim alte resurse. Lumea liberă a hotărât să facă pași împotriva agresorului pentru a preveni alte escaladări. Sancțiunile pe care le-am sugerat pentru a preveni un război au fost demarate. Acum este momentul potrivit să depunem toate eforturile pentru a nu ceda în fața presiunii”, a mai spus ministrul Apărării ucrainean.

Oleksiy Reznikov afirmă că Nato are nevoie de Ucraina, pentru că altfel ar fi „vulnerabilă”.

Citește și : Israelienii au o părere mai bună despre Germania decât au germanii despre Israel (sondaj)

„Dacă avem în vedere strategia, este clar că NATO va fi vulnerabilă fără Ucraina. Este în interesul de securitate al tuturor, al regiunii, să consolidăm Ucraina. Echilibrul de puteri în Nordul Europei s-a schimbat substanțial. Rusia a avut pierderi mari în Ucraina în multe regiuni, inclusiv în zona de Nord-Vest unde există granițe cu UE. Rusia a trebuit să accepte aderarea la NATO a Finlandei și Suediei, iar țările baltice susțin sancțiunile. Deci trebuie să susținem cooperarea nu doar pe termen scurt, ci și pe termen lung, iar sistemele de apărare antirachetă ale Ucrainei trebuie să consolideze flancul de Est al NATO pentru că această cooperare înseamnă proiect de an de zile, dar când va fi finalizat Europa va fi mai sigură având o graniță de 1500 km protejată”, a mai spus ministrul.