DISTRIBUIȚI
AFP

Ministrul american al apărării Jim Mattis a ajuns joi pentru prima dată în vizită la baza militară de la Guantanamo, a anunţat Pentagonul, relatează AFP.

Jim Mattis „vizitează trupele de la Guantanamo cu ocazia sărbătorilor şi pentru a le mulţumi pentru acţiunile lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Ben Sakrisson, potrivit agerpres .


Şeful Pentagonului nu urmează să viziteze şi controversatul centrul de detenţie de la baza americană.

Citește și : Theresa May susţine Polonia în faţa criticilor Comisiei Europene

După atentatele de la 11 septembrie 2001, în închisoarea de la Guantanamo au fost trimişi peste 780 de deţinuţi, marea majoritate fiind încarceraţi pentru legături cu gruparea Al-Qaida sau cu talibanii. De atunci, sute de deţinuţi au fost transferaţi către alte ţări. Unii dintre cei mai cunoscuţi deţinuţi, inclusiv presupusul „creier” al atentatelor de la 11 septembrie, Khalid Sheikh Mohammed, aşteaptă încă să fie judecaţi.

Din cei 41 de deţinuţi care se mai află în prezent la Guantanamo, circa 26 nu au fost încă inculpaţi, deşi sunt consideraţi prea periculoşi pentru a fi eliberaţi.

Fostul preşedinte democrat Barack Obama a promis să închidă centrul de detenţie, în legătură cu care au fost formulate numeroase acuzaţii de tortură. Acest lucru nu s-a întâmplat însă. În timpul campaniei electorale, succesorul său Donald Trump a spus că va umple baza de la Guantanamo cu „băieţi răi”.

La începutul lunii noiembrie, preşedintele republican a declarat că ar vrea ca autorul unui atac cu camion de la New York să fie trimis la Guantanamo, înainte de a reveni asupra acestei idei recomandând încarcerarea sa în apropiere de Manhattan şi condamnarea sa la moarte.