DISTRIBUIȚI
lexpress.fr

Fostul ministru francez Eric Woerth a fost inculpat marţi pentru ‘complicitate la finanţarea ilegală a campaniei’ în cadrul anchetei cu privire la suspiciunile vizând finanţarea libiană a campaniei fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy în 2007, a declarat pentru AFP avocatul său, potrivit agerpres.

Această inculpare a fostului trezorier al campaniei şi actual preşedinte al Comisiei de finanţe (din partea Republicanilor, de dreapta) în Adunarea Naţională (camera inferioară) este rezultatul investigaţiilor poliţiei anticorupţie.


Citește și : Siria recunoaște independenţa regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud

Potrivit avocatului lui Woerth, anchetatorii îi reproşează acestuia plata a aproximativ 11.000 de euro colaboratorilor din campanie, în timpul şi după alegeri. El însuşi ‘a estimat din memorie, la zece ani după fapte, la aproximativ 30.000 de euro bonusurile în numerar făcute după campanie’, adaugă avocatul, referindu-se la declaraţiile clientului său în faţa poliţiei în mai 2017.

Eric Woerth şi trezorierul adjunct, Vincent Talvas, au afirmat că a fost vorba de recompense plătite membrilor echipei, cărora le-au fost împărţite plicuri ce conţineau între 200 şi 2.000 de euro.

Cu privire la originea fondurilor, ei au susţinut că acestea proveneau din donaţii anonime, trimise prin poştă, o explicaţie considerată ‘insidioasă’ de către anchetatori şi negată de alte mărturii.

Astfel, judecătorii estimează că au făcut legătura cu sumele care, potrivit foştilor demnitari libieni şi intermediarului controversat Ziad Takieddine, au fost transmise lui Nicolas Sarkozy şi anturajului său în numele colonelului Muammar Gaddafi.

Citește și : Cuba: Mii de persoane evacuate din cauza ploilor abundente

În noiembrie 2016, Takieddine a afirmat că a predat între sfârşitul anului 2006 şi începutul anului 2007, cinci milioane de euro lui Sarkozy, pe vremea când era ministru de interne şi lui Claude Guéant, şeful său de cabinet de la acea vreme şi director de campanie al ex-preşedintelui francez, de asemenea inculpat în acest dosar.