DISTRIBUIȚI
Reuters

Miniştrii din România, urmaţi de cei din Portugalia, deţin recordul de participare la reuniunile Consiliului Uniunii Europene, fiind prezenţi la peste 90% din aceste întâlniri, potrivit unei cercetări realizate de think-tank-ul danez Europa şi prezentate luni de EUObserver şi agenţia HINA, potrivit agerpres.

În acest clasament, România şi Portugalia sunt urmate de Lituania, Bulgaria, Finlanda şi Belgia.


Citeşte şi: Noul preşedinte cubanez face primul pas în SUA

Cifrele, bazate pe minutele reuniunilor din perioada 2015-2018, mai arată că cea mai scăzută prezenţă au avut-o miniştrii din Slovacia, Polonia, Slovenia şi Croaţia, aceştia lăsând locul unor diplomaţi la aproape jumătate din întâlniri.

Potrivit think-tank-ul danez, care a examinat toate listele de participanţi la reuniunile Consiliului din iunie 2015 până la 1 august 2018, nu întotdeauna miniştrii sunt cei care iau parte la întâlniri, rata lor medie de prezenţă la nivelul celor 28 de state fiind de 76%.

Statele membre mai pot fi reprezentate la aceste reuniuni de secretari de stat, miniştri adjuncţi sau ambasadori.

Vezi şi: ‘Fabienne’, furtuna care a lovit Germania cu puterea unui uragan – VIDEO

Consiliul UE, una din cele mai importante instituţii din cadrul Uniunii Europene, este format din miniştrii statelor membre şi, împreună cu Parlamentul European, este implicat în adoptarea legislaţiei UE.

Consiliul se întruneşte în zece configuraţii diferite ale miniştrilor din cele 28 de state membre. Numărul exact al acestor configuraţii diferă în funcţie de tema examinată. De exemplu, când se discută politica agricolă comună, Consiliul este format din cei 28 de miniştri din UE ale căror portofolii includ acest domeniu de responsabilitate. La reuniuni participă şi comisarii europeni de resort, care nu au însă drept de vot.