DISTRIBUIȚI

Ministerul ucrainean al Sănătății a declarat că cel puțin 18 membri ai personalului medical au fost uciși și aproape 900 de unități medicale au fost avariate sau distruse de invazia Rusiei în Ucraina, care a intrat duminică în cea de-a șasea lună, potrivit Reuters , informează mediafax.

Într-o postare pe Facebook, Ministerul Sănătății a precizat că peste 50 de lucrători medicali au fost răniți de atacurile rusești începând cu 24 februarie, când Moscova a trimis zeci de mii de soldați în Ucraina în cel mai mare război european din 1945 încoace.


Citește și : Boris Johnson a vizitat soldaţii ucraineni care sunt antrenaţi în Marea Britanie

În postare se mai spune că 123 de unități medicale din Ucraina au fost distruse în totalitate de invazie, în timp ce alte 746 au avut nevoie de reparații.

Rusia neagă că a vizat în mod deliberat civili sau lucrători medicali și afirmă că desfășoară o „operațiune militară specială” în Ucraina pentru a lupta împotriva naționaliștilor.

Kievul spune că Kremlinul se folosește de „terorism” pentru a-i intimida pe ucraineni și a-i determina să încheie un acord de pace umilitor.

Citește și :  Incendiu pe insula Lesbos. Turişti şi localnici au fost evacuaţi