DISTRIBUIȚI

Ministerul Sănătăţii ceh le-a recomandat autorităţilor medicale regionale să oprească vaccinarea cu prima doză împotriva COVID-19 pentru următoarele două săptămâni, pentru a administra cu prioritate cea de-a doua doză, pe fondul sporirii temerilor privind amânarea livrărilor de vaccin, transmite miercuri Reuters, potrivit agerpres

O purtătoare de cuvânt a Ministerului Sănătăţii ceh a precizat că decizia a fost luată ţinând cont de numărul persoanelor care au nevoie de a doua doză de vaccin, dar şi de oferta redusă. Coordonatorii regionali rămân responsabili pentru evaluarea situaţiei la nivel local.


Citește și : FBI nu ştie nici acum unde este laptopul lui Nancy Pelosi FURAT din Capitoliu

”Ministerul Sănătăţii recomandă întreruperea administrării primei doze de vaccin şi suspendarea rezervelor pentru aceste vaccinări pentru 14 zile”, a adăugat ea.

La fel ca alte state europene, Republica Cehă a acuzat amânările livrărilor şi micşorarea cantităţilor de vaccin furnizate de grupul american Pfizer.

Ţara cu 10,7 milioane de locuitori a inoculat peste 222.000 de persoane, iar 17.000 au primit deja a doua doză, potrivit datelor furnizate marţi de Ministerul Sănătăţii ceh.

Citește și : Fostul bodyguard al lui Macron este acuzat pentru paşapoartele sale diplomatice şi de serviciu

Republica Cehă a înregistrat 956.155 cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei în martie anul trecut. Numărul deceselor cauzate de această boală în Cehia a ajuns la 15.453 până în prezent.