DISTRIBUIȚI
Pixabay

Ministerul Justiţiei din Rusia a cerut lichidarea filialei ruseşti a Agenţiei evreieşti pentru Israel, relatează media ruse, preluate joi de Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Agenţia evreiască pentru Israel cu sediul la Ierusalim este cea mai mare organizaţie evreiască non-profit din lume şi îi ajută pe evrei să emigreze în Israel.


Citește și : Rusia a încălcat grav dreptul internaţional şi dreptul umanitar în Ucraina (raport)

„Tribunalul a primit o plângere administrativă din partea departamentului principal al Ministerului Justiţiei de la Moscova care cere dizolvarea (…) organizaţiei non-profit ‘Susţinerea legăturilor cu diaspora evreiască, Agenţia evreiască Sochnut ‘ „, a declarat purtătoarea de cuvânt a tribunalului Basmanî din Moscova, Ekaterina Buravţova.

Citată de agenţia Interfax, ea a precizat că cererea este motivată de încălcări ale legii, fără a furniza mai multe amănunte. Potrivit purtătoarei de cuvânt, „o discuţie solicitată de judecător” urmează să aibă loc pe 28 iulie în această afacere.

Săptămâna trecută, Ministerul rus al Justiţiei a precizat pentru agenţia Ria-Novosti că a efectuat între 30 mai şi 27 iunie „verificări de documente” la organizaţie, fără a furniza mai multe detalii privind rezultatul acestor proceduri.

Creată în 1929, această organizaţie se ocupă în special de organizarea emigraţiei în Israel a persoanelor de origine evreiască.

Ea şi-a început activitatea în Rusia în 1989, cu doi ani înainte de căderea URSS, care a fost urmată de venirea în Israel a sute de mii de evrei proveniţi din toată fosta Uniune Sovietică.

Cererea de dizolvare intervine în contextul în care relaţiile între Israel şi Rusia cunosc un episod de tensiuni după ofensiva Kremlinului în Ucraina, condamnată de guvernul israelian.

Citește și : Risc de crize climatice ‘în cascadă’ pentru marile ţări emergente

 

Israelul a adoptat totuşi o poziţie prudentă, invocând legăturile privilegiate atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia. Mai mult, în Israel se află peste un milion de cetăţeni originari din fosta Uniune Sovietică.

La sfârşitul lui iunie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat Israelul, reproşându-i că nu a impus sancţiuni împotriva Rusiei.