DISTRIBUIȚI
Operation World

Ministerul de Interne din Republica Democrată Congo (RD Congo) i-a acuzat luni pe rebelii hutu rwandezi din FDLR (Forţele democratice de eliberare a Rwandei) că se află la originea atacului soldat cu moartea ambasadorului Italiei la Kinshasa şi a altor două persoane în estul RD Congo, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Un convoi al Programului alimentar mondial (PAM) a fost victima (luni) unui atac armat ale elementelor FDLR” în provincia Nord-Kivu, a menţionat ministerul citat, într-un comunicat.


Citește și : Rusia salută un ‘acord temporar’ între Iran și AIEA

Conform acestuia, patru persoane au fost răpite în timpul acestui atac, dintre care una a fost găsită ulterior.

Ambasadorul Italiei în RD Congo, un carabinier care îl însoţea şi şoferul lor au fost ucişi într-un atac împotriva convoiului Misiunii ONU cu care se deplasau în estul acestei ţări, a anunţat Ministerul de Externe italian. Victimele călătoreau la bordul unui autovehicul dintr-un convoi la MONUSCO, misiunea ONU pentru stabilizarea Republicii Democratice Congo, şi în care se afla şi şeful delegaţiei Uniunii Europene.

Potrivit agenţiei Reuters, care citează autorităţile parcului naţional Virunga, convoiul a fost atacat în apropierea oraşului Kanyamahoro, în jurul orei locale 10:15 (08:15), în cadrul unei tentative de răpire.

Citește și : Datele campaniei britanice de vaccinare indică o scădere cu 70 % a infecţiilor după prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech