DISTRIBUIȚI
Middle East Eye

Trupele turce desfăşurate în Libia nu vor fi combatante, ci vor conduce acţiuni de coordonare, scrie cotidianul turc Hurriyet în ediţia sa de miercuri, citând surse din Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), formaţiunea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, consemnează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Conform acelor surse, precizarea a fost făcută de Erdogan la o reuniune cu cabinetul său la care s-a discutat despre trimiterea a 35 de militari turci în Libia în sprijinul Guvernului de Uniune Naţională (GNA), recunoscut de ONU şi condus de premierul Fayez al-Sarraj şi care se confruntă cu Armată Naţională Libiană (ANL), condusă de omul forte din estul Libiei, mareşalul Khalifa Haftar.


Citește și : 15 copii şi 13 studenţi între cele 176 de victime ale tragediei aviatice din Teheran

Presa turcă speculează însă că Ankara recrutează combatanţi din diferite grupări armate siriene pentru a fi trimişi în Libia, ceea ce Erdogan a părut să confirme într-un interviu acordat duminică postului CNN Turk. ”Ca forţă combatantă avem acolo diferite echipe. Nu vor fi soldaţii noştri. Aceste diferite echipe vor acţiona ca forţă combatantă. Însă coordonarea va fi în mâinile militarilor noştri de rang înalt”, a indicat şeful statului turc.

Însă autorităţile turce nu confirmat deocamdată oficial trimiterea unor combatanţi sirieni în Libia.

Parlamentul de la Ankara a aprobat joi trimiterea unor trupe în Libia pentru a sprijini forţele guvernului GNA, asediate la Tripoli de cele ale mareşalului Haftar.

Premierul Fayez al-Sarraj a vizitat Ankara în luna noiembrie pentru a semna un acord de cooperare militară cu Turcia şi un pact ce delimitează zonele economice exclusive ale Libiei şi Turciei în Mediterana, ceea ce a provocat proteste din partea Greciei şi Ciprului.

Citește și : Autorităţile belgiene au confiscat o cantitate record de droguri în 2019

Parlamentul libian, care nu recunoaşte legitimitatea Guvernului de Uniune Naţională de la Tripoli şi îl susţine pe mareşalul Haftar, a votat sâmbătă ruperea relaţiilor cu Turcia ca urmare a acordului militar încheiat între Ankara şi guvernul lui Fayez al-Sarraj, cerând în plus ca acesta din urmă să fie judecat pentru „înaltă trădare”.