DISTRIBUIȚI
Quora

Militarii germani nu vor mai participa, de la sfârşitul lui martie, la misiunea UE de instruire în Somalia, a anunţat joi un oficial din ministerul de externe de la Berlin, citat de Reuters. La misiune participă circa 20 de militari europeni, dintre care cinci germani.

„Dezvoltarea unei armate naţionale somaleze avansează foarte lent, în parte din cauza deficienţelor din structurile politice şi instituţionale, precum şi din cauza diferenţelor între echipamentele soldaţilor somalezi instruiţi”, a afirmat oficialul german, potrivit agerpres.


Decizia de retragere a Germaniei, care s-a implicat în program din 2010, fusese deja anunţată de revista Der Spiegel.

Citește și : Statele Unite ar putea întreprinde noi acţiuni militare împotriva Siriei pentru descurajarea armelor chimice

Berlinul studiază în prezent modalităţi de implicare mai puternică în securitatea civilă din Somalia şi susţine o reorientare spre consiliere, recomandată de o evaluare strategică a Uniunii Europene. La Bruxelles au loc discuţii despre această abordare, menţionează Reuters.

Statele Unite au sistat anul trecut ajutoarele sub formă de alimente şi carburanţi pentru majoritatea forţelor armate somaleze, din cauza suspiciunilor de corupţie.