DISTRIBUIȚI
afp

Pelerini din toate colţurile lumii vor participa, începând de marţi, la festivalul Kumbh Mela, în India, un eveniment care combină spiritualitatea, politica şi turismul, şi care are loc înaintea alegerilor generale din această ţară cu o populaţie majoritar hindusă, potrivit Reuters, transmite și agerpres.

Festivalul, care durează opt săptămâni şi se desfăşoară la Prayagraj, în nordul statului Uttar Pradesh, este aşteptat să atragă până la 150 de milioane de persoane, printre care un milion de turişti străini, care se vor îmbăia la confluenţa dintre Gange, Yamuna şi râul cu nume mitologic, Saraswati.


Vezi și: Un avion Boeing 707 s-a prăbușit în Iran – FOTO/VIDEO

Hinduşii cred că baia în apele Gangelui echivalează cu iertarea păcatelor, iar scăldatul în timpul Kumbh Mela aduce salvarea de la ciclul viaţă-moarte.

Peste 80% dintre cei 1,3 miliarde de locuitori ai Indiei sunt hinduşi, mulţi dintre aceştia foarte religioşi în ciuda stilului de viaţă din ce în ce mai occidentalizat al clasei de mijloc.

Marţi, milioane de pelerini, conduşi de asceţi dezbrăcaţi, cu corpul acoperit cu cenuşă, dintre care mulţi trăiesc în peşteri, vor plonja în apele reci în timpul primei îmbăieri, Shahi Snan, care începe aproximativ la ora 4 a.m. (22:30 GMT).

Cu mai puţin de 24 de ore înaintea începerii festivalului, ultimii asceţi sosiţi la festival defilează către ashram-rile sau templele temporare, construite din tablă ondulată şi pânză, multe împodobite cu lumini, situate pe malul estic al Gangelui.

Pelerinii se înghesuie către locul evenimentului, iar circulaţia vehiculelor va fi suspendată în zilele în care se desfăşoară ritualul îmbăierii în apele fluviului. Autorităţile au instalat poduri temporare, 600 de bucătării comune şi peste 100.000 de toalete portabile în oraşul temporar ridicat la confluenţa râurilor, care poartă numele de sangam.

Pelerinii înstăriţi se pot caza în campinguri luxoase pe malurile fluviului şi pot beneficia de tratamente ayurvedice şi yoga contra sumei de 32.000 de rupii pe noapte (455 de dolari).

Cei mai mulţi însă se cazează în locuinţe modeste, dorm în corturi comune sau petrec noaptea sub cerul liber.

„Nu ştiu unde voi sta încă, dar nu ai deseori şansa de a-i întâlni pe asceţi”, a spus Rajendra Singh, un soldat ieşit la pensie care lucrează acum ca agent de pază şi care a venit la festival cu autobuzul, din capitala statului, Lucknow, aflată la o distanţă de 200 de km.

Luni, un mic incendiu a izbucnit într-una dintre tabere, fără a fi însă semnalate victime, potrivit agenţiei ANI. Autorităţile au avertizat ulterior pelerinii cu privire la pericolele incendiilor.

Pelerinaj politic 

Ediţia de anul acesta a festivalului se desfăşoară într-un moment critic pentru partidul naţionalist al lui Modi, Bharatiya Janata Party (BJP), care va avea parte de o confruntare dificilă la alegerile generale din mai.

Politicianul a pierdut puterea în trei state importante în alegerile legislative din decembrie şi va dori să evite un rezultat similar la alegerile generale din Uttar Pradesh, un stat cu 220 de milioane de locuitori, unde o prezenţă mare la urne poate deseori decide învingătorul.

Citește și: Donald Trump amenință că va ‘devasta economic’ Turcia

Liderul statului, Yogi Adityanath, este un călugăr hindus, membru al BJP, promotor al politicilor care se adresează nucleului hindus al partidului. Anul acesta, Adityanath a transformat Ardh, un mic festival asemănător Kumbh Mela, într-un eveniment major.

Acesta a militat, de asemenea, pentru construirea unui templu hindus pe locul unei foste moschei şi a redenumit mai multe oraşe cu nume hinduse, precum Prayagraj, care a purtat numele Allahabad până în October.

Modi şi rivalul său, Rahul Gandhi, liderul principalei formaţiuni de opoziţie, sunt aşteptaţi să ia parte la festivalul care se va desfăşura până în luna martie.