DISTRIBUIȚI
AP

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a discutat marţi cu patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, despre libertatea religioasă, în timpul unei vizite la Istanbul, dar nu s-a întâlnit cu niciun membru al guvernului turc, motivul invocat oficial fiind agenda prea încărcată a şefului diplomaţiei americane, transmite EFE, potrivit agerpres.

Întrevederea cu liderul religios ortodox a avut ca obiectiv ”discutarea chestiunilor religioase în Turcia şi în regiune”, au semnalat autorităţile americane.


Citeşte şi: Bulgaria BLOCHEAZĂ aderarea la UE a Macedoniei de Nord

Surse diplomatice americane au indicat că Pompeo era dispus să aibă întâlniri cu autorităţile turce la Istanbul, în timp ce presa locală a relatat că executivul turc a dorit ca o eventuală întrevedere să aibă loc doar în capitala Ankara.

Citeşte şi: Germania şi Franţa vor un New Deal european cu SUA

De la Washington s-a insistat că Pompeo are o agendă foarte strânsă, secretarul de stat al SUA fiind într-un turneu în mai multe ţări europene şi din Orientul Mijlociu. Tot de la Washington a mai fost transmis şi că, deşi oficialul american nu s-a întâlnit cu autorităţile turce, acest lucru nu înseamnă că se doreşte lansarea vreunui mesaj politic.