DISTRIBUIȚI
Vox

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, începe marţi un turneu de o săptămână în Orientul Mijlociu, cu o primă oprire la Amman, pentru a transmite un mesaj aliaţilor arabi ai SUA în privinţa luptei contra grupării teroriste Stat Islamic (SI), după anunţata retragere de trupe din Siria, şi pentru a aborda activităţile Iranului, informează agenţia EFE, potrivit agerpres.

„Ne îndreptăm azi (marţi-n.red.) către Orientul Mijlociu pentru a transmite un mesaj clar prietenilor şi partenerilor noştri că Statele Unite sunt angajate în regiune, în înfrângerea SI şi în contracararea activităţilor destabilizatoare ale Iranului”, a arătat Pompeo, pe contul său de Twitter, înainte de a pleca spre capitala iordaniană.


Citeşte şi: Un chinez a atacat o şcoală din Beijing: Cel puţin 20 de elevi sunt răniţi!

Anunţata retragere a trupelor americane din Siria, care luptă în estul ţării contra jihadiştilor SI, a suscitat preocuparea Forţelor Siriene Democratice, o alianţă militară condusă de kurzi şi sprijinită de Washington.

Aceste miliţii, care luptă pe teren cu extremiştii, au avertizat că retragerea SUA ar putea conduce la reapariţia SI în zona de graniţă cu Irakul, ridicând de asemenea temeri privind un atac al Turciei, care le consideră teroriste.

Plecarea trupelor se va realiza „într-un ritm adecvat”, a declarat luni preşedintele american, Donald Trump, fără a avansa o dată.

Citeşte şi: Un lider AfD a fost bătut cu bestialitate! Acum se zbate între viaţă şi moarte

Consilierul pentru Securitate Naţională al Casei Albe, John Bolton, a indicat, la rândul său, că „retragerea celor 2.000 de soldaţi americani din Siria va face obiectul unui acord cu Turcia pentru a proteja luptătorii kurzi din regiune, care au avut un rol fundamental în lupta contra SI”.

Turneul lui Pompeo va avea loc între 8 şi 15 ianuarie şi va include Iordania, Egipt, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită, Oman şi Kuweit, urmând a fi abordate teme regionale precum acţiunile Iranului, conflictul din Yemen sau evoluţia investigaţiei în cazul asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.