DISTRIBUIȚI
REUTERS

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, i-a cerut duminică premierului irakian desemnat Mohammed Allawi să protejeze trupele americane desfăşurate în Irak şi să răspundă revendicărilor irakienilor care protestează din octombrie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-o discuţie telefonică, Pompeo i-a transmis lui Allawi, care a cerut pentru luni un vot de încredere în parlament, că SUA susţin un Irak „puternic, suveran şi prosper”, a precizat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Morgan Ortagus.


Citește și: Cererea de extrădare a lui Julian Assange este dezbătută în UK

În respectiva discuţie, secretarul de stat „a subliniat obligaţia ca Irakul să îi protejeze pe diplomaţi, forţele şi instalaţiile SUA şi ale coaliţiei” pe care ele o conduc în Irak, conform comunicatului.

În acelaşi timp, Pompeo a subliniat „urgenţa cu care viitorul guvern irakian trebuie să pună capăt crimelor asupra manifestanţilor, să asigure justiţie pentru cei care au fost ucişi şi răniţi şi să răspundă la solicitările” protestatarilor.

De la 1 octombrie 2019, Irakul este zguduit de o revoltă populară de o amploare fără precedent, motivată în special de furia împotriva corupţiei. Aproape 550 de persoane au fost ucise şi 30.000 de rănite, în special manifestanţi, iar premierul Adel Abdel Mahdi a fost nevoit să demisioneze.

Citește și: 16 militari turci au fost uciși în Libia

De asemenea, liderii irakieni au fost scandalizaţi în ianuarie când SUA l-au ucis într-un atac cu dronă în apropiere de aeroportul din Bagdad pe generalul iranian Qassem Soleimani, arhitectul strategiei regionale a Iranului.

Tensiunea s-a amplificat după tiruri cu rachete ale miliţiilor şiite irakiene legate de Iran asupra unor baze militare sunt sunt staţionaţi soldaţi americani.