DISTRIBUIȚI
© YouTube / USA Today / screenshot; Reuters / Justin Sullivan

După o avalanşă de parodii, epuizarea stocurilor de materiale de campanie şi un episod foarte lung din scheciul de televiziune Saturday Night Live – toate dedicate incidentului de miercurea trecută cu musca aşezată pe capul vicepreşedintelui Mike Pence la dezbaterea în direct cu democrata Kamala Harris – candidatul republican a reacţionat abia luni, relatează dpa, potrivit agerpres.

Cunoscut pentru simţul umorului, Pence, care încearcă să obţină un nou mandat alături de preşedintele Donald Trump, la alegerile prezidenţiale din SUA, din 3 noiembrie, a declarat într-un interviu pentru canalul de televiziune Fox News că s-a distrat foarte bine alături de familie când a văzut imaginile cu musca aşezată aproape două minute pe părul său alb în timpul confruntării cu democrata Harris.


Citește și: Un gigant farma OPREȘTE testarea unui vaccin anti-COVID

‘Ei mi-au spus. Eu n-am ştiut că e acolo’, a spus Pence, susţinând că a aflat despre muscă de la copiii săi (un fiu şi două fiice, adulţi). ‘Mi-au zis ‘Tati, ai fost OK’. Dar mi-au zis şi de muscă. Şi am râs cu toţii’.

Încurajările familiei sunt însă contrazise de un sondaj Ipsos/538, care arată că Harris a fost mai apreciată de cei care au urmărit dezbaterea.

Citește și: Cehia impune noi restricții

Campania electorală a fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, care încearcă să îi ia locul lui Trump, a profitat de ocazia creată de muscă şi a cumpărat domeniul flywillvote.com (musca votează – n. red.), care retrimite utilizatorii la iwillvote.com (eu votez – n. red.), un site de înregistrare a alegătorilor gestionat de Comitetul Naţional Democrat.