DISTRIBUIȚI
Nick St.Oegger

Mii de manifestanţi din partea opoziţiei au cerut sâmbătă la Tirana demisia guvernului socialist al premierului albanez Edi Rama acuzat de complicitate cu crima organizată, relatează AFP.

„Rama trebuie să plece. A făcut din Albania căminul crimei organizate şi al traficanţilor de droguri”, a spus mulţimii Lulzim Basha, liderul Partidului Democrat (PD, centru-dreapta), potrivit agerpres.


Manifestanţii purtând drapelul naţional au scandat: „Rama, pleacă!” şi „Nu vrem un stat al traficanţilor de droguri!”.

Citește și : Protestul kurzilor din Koln împotriva ofensivei turce în Siria a fost oprit şi dispersat

Opoziţia îl acuză pe premier că a transformat Albania într-o „Columbie a Europei”, acuzaţii respinse de cel în cauză.

Peste 10.000 de persoane au participat la această manifestaţie, potrivit aprecierilor presei, dar organizatorii au susţinut că numărul celor prezenţi s-a ridicat la 300.00, în timp ce poliţia nu a făcut comentarii.

Circa 1.500 de membri ai forţelor de ordine au încadrat manifestaţia.

Protestatarii au fluturat, de asemenea, portrete ale premierului şi ale fostului ministru de interne Saimir Tahiri, un aliat al lui Edi Rama care de mai multe luni face obiectul unei anchete pentru presupuse legături cu traficul internaţional de droguri.

Partidul Socialist al prim-ministrului albanez a câştigat alegerile parlamentare din iunie, iar Edi Rama al doilea mandat de patru ani în fruntea guvernului.

Albania este membru NATO din 2009 şi intenţionează să deschidă negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană în acest an.

Edi Rama acuză opoziţia că doreşte să creeze o criză artificială pentru a împiedica deschiderea acestor negocieri.

„Guvernul duce o luptă fermă împotriva crimei organizate şi a corupţiei, iar reforma justiţiei se află pe drumul cel bun”, a declarat el presei locale în această săptămână.