DISTRIBUIȚI
Daily Express

Mii de persoane au ieşit din nou în stradă în Germania, mai ales în oraşe din estul ţării, pentru a protesta împotriva politicii energetice a guvernului pe fondul creşterii preţurilor, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.

Potrivit poliţiei, aproximativ 6.000 de persoane au protestat în mai mult de 12 oraşe din landul Mecklenburg-Vorpommern (nord-est) luni seara.


Citeşte şi: Preşedintele german face o vizită surpriză la Kiev – Black News

Numai în capitala landului, Schwerin, circa 1.600 de persoane s-au adunat pentru a demonstra, în timp ce câteva sute de persoane au participat la mitinguri în oraşele Wismar, Parchim, Ludwigslust, Güstrow, Neubrandenburg, Neustrelitz şi Waren an der Müritz.

Mii de persoane au ieşit, de asemenea, în stradă în landurile Saxonia, Turingia şi Saxonia-Anhalt (est).

După o pauză de o lună, mişcarea extremistă şi islamofobă Pegida s-a reunit din nou pentru ceea ce ea a numit „O mare plimbare de seară în Dresda”.

Câteva sute de susţinători ai Pegida s-au adunat în piaţa Neumarkt din Dresda, în timp ce alte câteva sute de tineri au participat la un contra-protest.

Citeşte şi: Zelenski: Sentimentul de înfrângere devine tot mai puternic în Rusia – Black News

În oraşul Magdeburg, situat la circa 150 de kilometri vest de Berlin, aproximativ 1.100 de persoane au participat la un miting organizat de partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), a anunţat poliţia.

La Leipzig au avut loc confruntări între participanţii la un protest şi contra-demonstranţi, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei. Marşul a fost blocat de un contra-protest la care au participat câteva sute de persoane.