DISTRIBUIȚI
REUTERS

Situaţia drepturilor omului în Belarus „a continuat să se deterioreze” din luna septembrie, a denunţat vineri Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, potrivit AFP şi agerpres.

„Am regretul să raportez că de la dezbaterea urgentă în Consiliul (drepturilor omului) asupra Belarus în septembrie nu a existat nicio ameliorare în situaţia drepturilor omului în această ţară. Dimpotrivă, situaţia a continuat să se deterioreze în ultimele săptămâni, în special în ceea ce priveşte dreptul de a manifesta paşnic”, a declarat Bachelet în faţa Consiliului ONU pentru drepturile omului.


Citește și: Greg Meeks este primul preşedinte de culoare al Comisiei de politică externă din Camera Reprezentanţilor

Belarusul este scena unei mişcări de contestare a puterii cu importante manifestaţii în fiecare sfârşit de săptămână după realegerea considerată frauduloasă a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, în august.

Michelle Bachelet a remarcat că pedepsele aplicate manifestanţilor „devin mai severe” şi s-a declarat „foarte îngrijorată faţă de încălcările drepturilor omului în modul în care forţele de securitate fac uz de forţă” pe care ea îl consideră „disproporţionat”.

„Avem astfel informaţii numeroase şi credibile despre oameni bătuţi de forţele de securitate în timpul şi după transportarea lor spre secţii de poliţie sau centre de detenţie. Dacă se confirmă, aceste incidente relevă maltratări şi chiar tortură”, a subliniat ea în faţa diplomaţilor.

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului şi-a exprimat de asemenea „îngrijorarea faţă de numeroase alegaţii despre tortură şi alte tratamente pline de cruzime, inumane şi degradante în cursul arestărilor, cu peste 2.000 de plângeri depuse la sfârşitul lunii octombrie”.

Bachelet le-a cerut autorităţilor din Belarus să oprească intervenţiile violente ale forţelor de ordine, să facă anchete independente asupra acuzaţiilor de tortură şi să lanseze un veritabil „dialog naţional”. Ea şi-a exprimat regretul că emisarii săi nu au avut acces în Belarus.

În cele mai multe intervenţii, vorbitorii au condamnat ferm represiunea din Belarus, denunţând violenţele poliţiei şi alegerile frauduloase.

Reprezentantul Rusiei la Consiliul ONU din Geneva a luat apărarea regimului de la Minsk, la fel ca şi Iranul, Siria, Cuba şi Venezuela.

Citește și: Adolf Hitler a fost ales consilier muncipial în Namibia

El a apreciat că situaţia este examinată cu dublă măsură, citând în special exemplul poliţiştilor francezi care au bătut recent un producător negru de muzică – fără a spune că, spre deosebire de situaţia din Belarus, aceşti agenţi sunt urmăriţi în justiţie – dar şi violenţele poliţieneşti din SUA şi tratamentul la care sunt supuse minorităţile rusofone în Ucraina şi în ţările baltice.

„Campionii drepturilor omului sunt foarte discreţi cu privire la toate acestea”, a acuzat ambasadorul Ghennadi Gatilov.