DISTRIBUIȚI
REUTERS

Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a denunţat marţi intimidarea exercitată de autorităţile din China şi Rusia în contextul pandemiei, precum şi negarea realităţii crizei sanitare în SUA, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-un discurs susţinut la deschiderea celei de-a 44-a sesiuni a Consiliului pentru drepturile omului, Michelle Bachelet a afirmat că „în întreaga lume, COVID-19 este instrumentalizată pentru a limita dreptul persoanelor de a se exprima şi de a participa la luarea de decizii care le afectează viaţa”.


Citește și: SUA opresc exportul de armament sensibil în Hong Kong

„În Federaţia Rusă, în China, în Kosovo, în Nicaragua şi în multe ale ţări, observ raporturi de ameninţări şi intimidare împotriva unor jurnalişti, bloggeri şi activişti civici, în special la nivel local, aparent cu scopul de a descuraja criticile la adresa răspunsurilor autorităţilor la COVID-19”, a punctat ea.

Michelle Bachelet a menţionat de asemenea restricţiile severe impuse libertăţilor de expresie, de asociere şi de adunare paşnică în Egipt şi o aplicare arbitrară şi excesivă a măsurilor împotriva pandemiei în El Salvador.

„Cenzura şi criminalizarea discursurilor sunt susceptibile să suprime informaţii cruciale necesare pentru a face faţă pandemiei”, a insistat ea, făcând apel la contracararea dezinformării.

„În Belarus, Brazilia, Burundi, Nicaragua, Tanzania şi SUA – între altele, mă tem ca declaraţiile care neagă realitatea privind contagiunea virusului şi polarizarea tot mai mare a unor chestiuni cheie să nu intensifice gravitatea pandemiei”, a afirmat ea.

Citește și: Procesul celor patru polițiști implicați în moartea lui George Floyd va începe în martie

„COVID-19 întăreşte ameninţările locale şi regionale care afectează pacea. Populaţia din statele unde serviciile de sănătate şi serviciile esenţiale au fost deja devastate de conflicte şi crize sunt extrem de vulnerabile la daunele multidimensionale ale pandemiei”, precizează reprezentata ONU.

Michelle Bachelet şi-a reiterat de asemenea apelul în favoarea relaxării sancţiunilor internaţionale „pentru a garanta că îngrijirile medicale şi ajutorul sunt accesibile tuturor”.