DISTRIBUIȚI
BBC

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a salutat joi acordul ”just şi rezonabil” privind ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, convenit de Londra şi UE, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Am obţinut un rezultat just şi rezonabil care corespunde principiilor noastre”, a declarat Barnier într-o conferinţă de presă, la scurt timp după anunţarea acordului cu Regatul Unit.


Citește și: Locuitorii din California vor fi anunțați ÎNAINTE de cutremur

Potrivit lui Michel Barnier, premierul britanic Boris Johnson s-a declarat încrezător în capacitatea sa de a obţine sprijinul parlamentului de la Londra, într-o conversaţie telefonică cu preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, s-a declarat optimist. El a apreciat că ”un acord este întotdeauna mai bun decât niciun acord” şi a dat asigurări că nu ar accepta niciodată un acord dacă acesta ”nu ar fi OK pentru Uniunea Europeană şi pentru Irlanda”.

Boris Johnson a anunţat joi dimineaţa pe Twitter că s-a ajuns la un „nou acord excelent” de Brexit cu Uniunea Europeană, cu câteva ore înainte de un summit european a cărui agendă este dominată de retragerea Marii Britanii din blocul comunitar, prevăzută pentru 31 octombrie.

Johnson a făcut apel totodată la deputaţii britanici să aprobe acest acord în cadrul unei şedinţe extraordinare, sâmbătă, pentru a se putea concentra apoi „asupra altor priorităţi cum sunt costul vieţii, sistemul de sănătate, criminalitatea şi mediul”.

Citește și: Trump îi scrie lui Erdogan: ‘Nu fi nebun!’ Președintele american amenință că va DISTRUGE economia Turciei

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat într-o scrisoare că va recomanda liderilor celor 27 să aprobe acest acord, adăugând că „este timpul” să se finalizeze procesul de divorţ şi să se treacă în cel mai scurt timp posibil la negocierile consacrate viitorului parteneriat dintre UE şi Marea Britanie.

În schimb, partidul unionist nord-irlandez DUP, aliat în parlamentul britanic al conservatorilor lui Johnson, şi-a reafirmat joi opoziţia faţă de acordul negociat între Londra şi UE, ceea ce face foarte nesigură adoptarea lui de către deputaţi.