DISTRIBUIȚI
Politico Europe

Negociatorul Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, s-a autoexclus vineri din cursa pentru a deveni viitorul preşedinte al Comisiei Europene după alegerile europene din 2019, relatează Reuters, potrivit agerpres.

„Am decis să nu candidez pentru nominalizarea ca principal candidat al Partidului Popular European (PPE) în cadrul alegerilor europene”, a spus Barnier, al cărui nume a fost vehiculat printre potenţialii candidaţi din partea PPE pentru şefia viitoarei Comisii Europene.


Citește și : Alertă de securitate majoră! Danemarca A ÎNCHIS toate legăturile rutiere, feroviare şi maritime cu Suedia şi Germania

„Este datoria şi responsabilitatea mea să continui negocierile privind Brexitul până la capăt”, a adăugat el.

În conformitate cu procesul aşa-numit „Spitzenkandidaten”, politicienii nominalizaţi de formaţiunile politice europene drept capi de listă la alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor devin automat candidaţi la preşedinţia Comisiei Europene. Ei trebuie totuşi să fie desemnaţi pentru a ocupa poziţia respectivă de către formaţiunea din care fac parte.

PPE urmează să-şi desemneze acest candidat la congresul din noiembrie de la Helsinki, cele mai mari şanse avându-le Manfred Weber, care şi-a anunţat deja intrarea în cursa pentru nominalizarea partidului.

Citește și : Trei moldoveni au fost arestaţi în Bulgaria pentru spargerea unui bancomat