DISTRIBUIȚI
The National

Libanul se îndreaptă spre „infern” dacă un nou guvern nu este format în cel mai scurt timp, a avertizat luni şeful statului Michel Aoun, în contextul în care procesul de formare a unui cabinet pare să fi intrat în impas, relatează AFP, potrivit agerpres

„Suntem confruntaţi cu o criză în formarea unui guvern, ceea ce n-ar fi trebuit să se întâmple pentru că termenele care aşteaptă Libanul nu permit să se piardă un singur minut”, a declarat Aoun, în vârstă de 85 de ani, cu un aer obosit şi cu o voce ezitantă.


Citește și : Negocierile de pace în Afganistan sunt în impas: Talibanii şi afganii sunt de acord că nu sunt de acord!

 

Partidele politice libaneze s-au angajat la începutul lui septembrie să formeze un cabinet „de misiune”, format din miniştri „competenţi” şi „independenţi” în termen de două săptămâni pentru a scoate ţara din marasmul economic, a anunţat preşedintele francez Emmanuel Macron cu prilejul unei vizite la Beirut.

Însă procesul bate pasul pe loc din cauza divergenţelor privind atribuirea portofoliilor ministeriale.

Principalul obstacol vine de la mişcarea şiită Hezbollah şi formaţiunea aliată Amal, condusă de şeful Parlamentului Nabih Berri, care cer portofoliul de finanţe, o solicitare respinsă în bloc de criticii lor, printre care şi fostul premier sunit Saad Hariri.

„Odată cu rigidizarea poziţiilor, nu pare să se întrevadă o soluţie la orizont, pentru că toate soluţiile propuse implică câştigători şi perdanţi”, şi-a exprimat regretul preşedintele Aoun. În lipsa unui acord, Liban se va îndrepta „spre infern”, a avertizat el.

Şeful statului a criticat cele două tabere, subliniind că „blocurile parlamentare nu ar trebui să fie excluse” din proces, o aluzie la demersul întreprins de prim-ministrul desemnat Mustapha Adib, care refuză orice consultare prealabilă cu blocurile parlamentare pentru alegerea unor miniştri, cum s-a întâmplat în ultimii ani.

Fapt rar, Michel Aoun a criticat şi insistenţa aliaţilor săi, Hezbollah şi Amal, pentru portofoliul de finanţe, subliniind că niciun minister nu ar trebui atribuit unei comunităţi anume potrivit constituţiei.

Anterior în cursul zilei, Mustapha Adib a cerut „cooperarea tuturor părţilor pentru a facilita formarea unui guvern de misiune cu un program specific”.

Într-un comunicat, el a făcut apel la toate forţele politice „să depună imediat eforturi pentru succesul iniţiativei franceze, care deschide calea pentru salvarea Libanului şi pune capăt deteriorării accelerate” a situaţiei generale a ţării.

Citește și : Navalnîi spune că a fost trimis în Germania GOL-PUŞCĂ şi cere autorităţilor ruse să-i restituie hainele: ‘Sunt urme de Noviciok!’

Libanul se confruntă de un an cu una dintre cele mai grave crize economice, sociale şi politice din istoria sa, marcată de o degringoladă a monedei sale naţionale, hiperinflaţie şi pauperizare la scară mare a populaţiei.

Criza a fost amplificată de pandemia de COVID-19 şi de explozia tragică de pe 4 august, din portul Beirut, care a catalizat mobilizarea comunităţii internaţionale.

Comunitatea internaţională, şi în special Franţa, cere de la Liban reforme structurale în contrapartidă la un sprijin internaţional de mai multe miliarde de euro.