DISTRIBUIȚI
dpa

Criza submarinelor între Franţa, SUA şi Australia constituie „un semnal de alarmă pentru toţi în UE”, a apreciat marţi la Bruxelles secretarul de stat german pentru afaceri europene, Michael Roth, citat de France Presse, potrivit agerpres.

„Trebuie să ne întrebăm cum putem să ne consolidăm suveranitatea, cum putem să arătăm mai multă unitate în probleme de politică externă şi de securitate”, a declarat el la sosirea la o reuniune a miniştrilor de externe pentru afaceri europene.


Citeşte şi: Certificatul de vaccinare devine OBLIGATORIU pentru a fi lăsat la toaletă – Black News

„O poziţie comună a UE este primordială. Nu putem conta întotdeauna pe alţii”, a subliniat responsabilul german, spunând că înţelege „foarte bine decepţia partenerilor noştri francezi”.

În acest caz, „trebuie recâştigată încrederea şi nu va fi uşor”, a avertizat el.

Citeşte şi: Partidul lui Justin Trudeau câştigă alegerile din Canada – Black News

Parisul a salutat marţi „sprijinul total” al UE în cadrul unei reuniuni, luni, a miniştrilor de externe în marja Adunării Generale a ONU, pledând pentru mai multă autonomie a Celor 27 prin vocea secretarului de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune.

Criza transatlantică s-a adăugat retragerii haotice din Afganistan punând accentul pe necesitatea unei mai mari autonomii strategice a Celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, notează AFP.