DISTRIBUIȚI

Guvernul mexican a blocat 1.770 de conturi bancare despre care se crede că aparţin membrilor Cartelului Jalisco Nueva Generacion (CJNG), a anunţat marţi seară Ministerul de Finanţe, potrivit DPA şi agerpres.

Ministerul a mai precizat că au fost blocate de asemenea conturile a 167 de companii şi două trusturi având legături cu CJNG.


Citește și: Justin Trudeau a ezitat îndelung să răspundă la o întrebare legată de Trump

Prin toate aceste conturi ar fi fost făcute tranzacţii de miliarde de pesos, conform autorităţilor.

Măsura a fost luată în urma colaborării între agenţia de investigaţii a ministerului, autorităţile mexicane din domeniul securităţii şi Agenţia antidrog din SUA (DEA).

În SUA, DEA a arestat 700 de persoane având legătură cu CJNG, în diverse raiduri din ultimele şase luni, a anunţa luni agenţia.

Citește și: Trump este criticat pentru o poză cu BIBLIA în mână

CJNG este unul dintre cele mai puternice carteluri ale drogurilor din Mexic, considerat a fi în spatele traficării a tone de droguri spre SUA şi a numeroase asasinate în Mexic.

Departamentul de Stat al SUA oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informaţii care ar duce la arestarea liderului cartelului, Nemesio Oseguera Cervantes, cunoscut şi ca ‘El Mencho’.