DISTRIBUIȚI
YouTube

Bilanţul epidemiei de coronavirus în Mexic a depăşit luni pragul de 10.000 de decese, în contextul în care autorităţile din această ţară au iniţiat reluarea activităţilor economice, au anunţat autorităţile locale sanitare, citate de AFP, potrivit agerpres.

Maladia COVID-19 a ucis 10.167 de persoane în Mexic, din 93.435 de cazuri confirmate, a anunţat luni într-o conferinţă de presă directorul general al serviciilor epidemiologice, Jose Luis Alomia.


Citește și: Justin Trudeau exclude participarea Rusiei la summitul G7

Astfel, Mexicul ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai afectate ţări din America Latină de virusul SARS-CoV-2, după Brazilia, care a raportat 29.937 de decese.

Coordonatorul strategiei naţionale mexicane împotriva COVID-19, Hugo Lopez-Gatell, subsecretar de stat pentru Sănătate, a declarat vinerea trecută că ţara sa va înregistra cel mai probabil un bilanţ de 30.000 de decese.

Pragul de 10.000 de morţi a fost depăşit luni în aceeaşi zi în care Mexicul şi-a început tranziţia spre ceea ce preşedintele Andres Manuel Lopez Obrado a denumit „o nouă normalitate”.

„Astăzi se reiau activităţile de producţie asociate industriei automobilelor, minelor şi industriei de construcţii”, a anunţat preşedintele mexican în deja obişnuita sa conferinţă de presă matinală.

„Trebuie să mergem spre o nouă normalitate, pentru că este necesară pentru economia naţională şi pentru binele poporului nostru, trebuie să normalizăm treptat activităţile productive, economice, sociale şi culturale”, a adăugat preşedintele Lopez Obrador.

Citește și: Autopsia independentă arată că George Floyd a fost UCIS prin strangulare

El a organizat această conferinţă în Isla Mujeres, o staţiune balneară situată în apropiere de Cancun, în Peninsula Yucatan. Doar câţiva jurnalişti au fost autorizaţi să asiste la conferinţa de presă şi ei au fost obligaţi să respecte normele de distanţare fizică prevăzute pentru astfel de evenimente.

Preşedintele mexican, care şi-a reluat vizitele în întreaga ţară, suspendate din cauza pandemiei de COVID-19, a precizat că anumite planuri sunt în curs de elaborare pentru a relansa sectorul turistic în Cancun începând de săptămâna viitoare. Turismul contribuie cu 8,7% la produsul intern brut al Mexicului.