DISTRIBUIȚI

Capitala Ucrainei, Kiev, şi-a redeschis luni reţeaua de metrou, la zece săptămâni după ce fusese închisă pentru a limita răspândirea pandemiei de COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.

”Am redeschis metroul în regim de funcţionare obişnuit”, a anunţat primarul Kievului, Vitali Kliciko, după ce a efectuat el însuşi o scurtă deplasare cu metroul.


Citeşte şi: Cehia îşi redeschide cafenelele, hotelurile, barurile, restaurantele şi piscinele

Extrem de aşteptată de locuitorii din Kiev, unde circulaţia altor mijloace de transport în comun a fost deja reluată sâmbătă, redeschiderea metroului nu a provocat nicio aglomeraţie, contrar aşteptărilor.

Înainte de pandemie metroul din Kiev transporta în jur de 1,5 milioane de călători pe zi. Luni, în fiecare vagon se aflau doar aproximativ zece persoane, în pofida orei de vârf din cursul dimineţii. Echipaţi cu măşti şi viziere de protecţie, agenţi plasaţi la intrările în staţiile de metrou măsurau temperatura pasagerilor, care au obligaţia de a purta la rândul lor măşti.

De asemenea, luni s-a reluat funcţionarea normală şi a metroului din Harkov, mare oraş din estul Ucrainei.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Noua Zeelandă

Ucraina a raportat până luni la ora locală 10:00 (07:00 GMT) 21.245 de cazuri de COVID-19, dintre care 623 de cazuri fatale, a anunţat ministrul sănătăţii ucrainean Maksim Stepanov.

Potrivit acestuia, până în prezent 7.234 de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 s-au vindecat în Ucraina, ţară cu o populaţie de 43,77 milioane locuitori. În ultimele 24 de ore, autorităţile medicale din Ucraina au realizat 6.270 de teste Real Time PCR.