DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Prestigioasa Metropolitan Opera din New York, care şi-a închis porţile în martie 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat marţi că va solicita spectatorilor, precum şi tuturor membrilor echipelor sale tehnice şi muzicale să fie vaccinaţi înainte de debutul stagiunii viitoare, preconizată pentru septembrie, informează AFP, potrivit agerpres.  

”The Met va fi un loc în care toată lumea este vaccinată. Publicul va trebui să arate o dovadă a vaccinării complete, aprobată de FDA (Agenţia Americană pentru Alimente şi Medicamente, n.r.) sau OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, n.r.) pentru a putea avea acces în clădire”, a precizat Met Opera într-un e-mail trimis angajaţilor săi.


Citește și : Bilanţul inundaţiilor din centrul Chinei creşte la 71 de morţi

”Toţi artiştii şi membrii orchestrei, corul şi echipele, trebuie să procedeze în acest fel”, au adăugat reprezentanţii Metropolitan Opera, cel mai mare angajator din Statele Unite din domeniul artelor interpretative, cu peste 3.000 de salariaţi.

Instituţia adaugă că o astfel de măsură va permite, potrivit directivelor actuale ale Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), prezenţa publicului la ”capacitate integrală”, iar ”măştile de protecţie vor fi facultative”. Însă, în contextul creşterii numărului de cazuri COVID-19 cu varianta Delta, CDC, principala agenţie federală americană din domeniul sănătăţii publice, a recomandat marţi purtarea măştii în interior în locurile publice din zonele considerate de risc, chiar şi pentru persoanele vaccinate cu schemă completă împotriva noului coronavirus.

Anunţul făcut de Met Opera intervine în contextul unor dezbateri intense despre vaccinarea obligatorie în Statele Unite. Luni, Primăria din New York şi statul California au anunţat că funcţionarii lor vor trebui să se vaccineze sau să prezinte în fiecare săptămână rezultate negative la teste pentru depistarea COVID-19, începând din 13 septembrie la New York (300.000 de funcţionari) şi din 21 august în California (240.000 de funcţionari).

Municipalitatea din New York a anunţat, de asemenea, că ”va fi necesară o dovadă a vaccinării împotriva COVID-19” pentru a avea acces la marele concert în aer liber programat pentru 21 august în Central Park, având drept cap de afiş artişti precum Bruce Springsteen, Andrea Bocelli, Patti Smith, Jennifer Hudson, Wyclef Jean, Paul Simon, Carlos Santana şi LL Cool J.

Pentru moment, teatrele de pe Broadway nu au făcut un anunţ colectiv, dar organizatorii primelor spectacole care au fost deja reluate sau vor fi reluate în curând, ”Springsteen on Broadway” (din 26 iunie) şi ”Pass Over” (4 august), solicită ca publicul să fie vaccinat.

Citește și : Navalnîi le cere simpatizanţilor săi să se mobilizeze după blocarea celor 49 de site-uri legate de mişcarea sa

Debutul stagiunii 2021-2022 la The Met este preconizat pentru 27 septembrie, în cadrul căreia va fi pusă pentru prima dată în scenă o operă compusă de un muzician de culoare, ”Fire Shut Up in My Bones”, de Terence Blanchard.

În perioada pandemiei, opera newyorkeză a fost tulburată de tensiuni sociale, conducerea anunţându-şi intenţia de a reduce salariile angajaţilor pentru a compensa astfel scăderea încasărilor.