DISTRIBUIȚI
FILE PHOTO: Meta logo is seen in this illustration taken, August 22, 2022. REUTERS/Dado Ruvic/Illustration/File Photo

Meta Platforms Inc a anunţat miercuri că va renunţa la 13% din forţa sa de muncă sau peste 11.000 de angajaţi, într-una dintre cele mai mari disponibilizări colective din sectorul tehnologic în 2022, în condiţiile în care firma mamă a Facebook se confruntă cu majorarea costurilor şi o piaţă a publicităţii slabă, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Este prima concediere masivă din istoria de 18 ani a companiei americane şi vine după mii de concedieri la alte firme din sectorul tehnologic, cum ar fi Twitter şi Microsoft Corp.


Citeşte şi: Alegeri în SUA, primele rezultate – Black News

Pandemia a majorat veniturile firmelor de tehnologie, dar capitalizarea lor bursieră a scăzut în 2022, din cauza inflaţiei ridicate şi a majorării rapide a dobânzilor.

„Nu doar comerţul online a revenit la tendinţele anterioare, dar scăderea activităţii economice, sporirea concurenţei şi o piaţă a publicităţii slabă au dus la o scădere peste aşteptări a veniturilor noastre”, a afirmat directorul general Mark Zuckerberg, într-un mesaj adresat angajaţilor. „Am greşit în această problemă şi îmi asum responsabilitatea”, a adăugat Zuckerberg.

Acesta a subliniat că firma trebuie să devină mai eficientă, iar resursele vor fi alocate „zonelor prioritare de creştere”, cum ar fi inteligenţa artificială, reclame şi platforme de afaceri, precum şi proiectul metaverse.

Meta va plăti salariul de bază pentru 16 săptămâni plus două săptămâni suplimentare pentru fiecare an de serviciu, iar angajaţii beneficiază de costul asistenţei medicale timp de şase luni.

Citeşte şi: Democraţii îşi menţin locul de guvernator al statului New York – Black News

În viitor, Meta intenţionează să reducă cheltuielile discreţionare şi va extinde îngheţarea angajărilor în primul trimestru din 2023.

Acţiunile companiei, care şi-au pierdut peste două treimi din valoare, înregistrau un avans de 3% în predeschiderea Bursei de la New York.