DISTRIBUIȚI
Reuters

Cancelarul german Angela Merkel şi-a susţinut vineri în parlament planul ce prevede impunerea de restricţii de circulaţie nocturnă pentru a opri extinderea infectărilor cu noul coronavirus, pe fondul opoziţiei în creştere faţă de proiectul de lege în acest sens, relatează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Angela Merkel a menţionat în faţa deputaţilor că restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii în regiunile unde numărul de cazuri noi trece de 100 la 100.000 de locuitori într-o perioadă de şapte zile nu sunt ceva nou, fiind aplicate deja în mai multe landuri. Planul propus acum de guvernul federal, cunoscut ca „frâna de urgenţă”, cuprinde între altele interzicerea deplasărilor între orele 21:00 şi 5 dimineaţa.


Citeşte şi: Un angajat CNN povestește cum s-a construit PROPAGANDA de ‘răsturnare’ a lui Trump – VIDEO – Black News

Ea a explicat că „ideea este de a reduce deplasările seara dintr-un loc într-altul, precum şi folosirea transportului public local” şi a argumentat că măsurile luate în alte ţări ca Portugalia şi Marea Britanie sunt şi mai restrictive decât cele prevăzute de Berlin.

Angela Merkel a admis că restricţiile de circulaţie nocturne „nu sunt un panaceu”, dar a afirmat că ele pot avea efect în combinaţie cu alte măsuri, cum ar fi restricţii mai dure privind contactele.

Avantajele acestei măsuri depăşesc dezavantajele, a insistat cancelarul.

Vezi şi: America este ŞOCATĂ! Un puşti de 13 ani a fost OMORÂT de poliţişti – VIDEO – Black News

Ea a mai spus că nu pot fi „ignorate” solicitările lucrătorilor din unităţile de terapie intensivă, care „trimit unul după altul semnale de alarmă”, adăugând că o majoritate a germanilor sunt în favoarea unor măsuri mai stricte.

Discursul Angelei Merkel în parlament a fost întrerupt de huiduieli din partea deputaţilor partidului de extremă dreapta AfD (Alternativa pentru Germania), care se opun noilor restricţii.