DISTRIBUIȚI
Make Me Aware

Cancelarul german Angela Merkel doreşte ca un german să fie viitorul preşedinte al Comisiei Europene (CE) anul viitor, chiar dacă va fi nevoită să-şi abandoneze pretenţiile cu privire la Banca Centrală Europeană (BCE), potrivit ziarului Handelsblatt, scrie AFP, conform news.ro.

”Cea mai înaltă prioritate a lui Merkel nu mai este BCE, ci Comisia”, a dat asigurări pentru ediţia de miercuri a cotidianului, sub protecţia anonimatului, o sursă apropiată Guvernului.


Citește și: Abu Bakr al-Baghdadi cere continuarea ‘jihadului’

Potrivit ziarului, în general bine informat în aceste dosare, cancelarul consideră că preşedinţia BCE este înainte de toate un post de prestigiu, în timp ce cea de la conducerea CE este mai importantă din punct de vedere politic.

De altfel, candidatul german la BCE, actualul conducător al Bundesbank Jens Weidmann nu este cel mai plasat să câştige cursa.

Criticile sale repetate la adresa politicii monetare a actualului şef BCE Mario Draghi vizând să stimuleze economia ţărilor din zona euro, care în opinia sa îi dezavantajează pe germanii care economisesc, a provocat nemulţumiri în anumite ţări din sudul UE.

O serie de posturi-cheie în instituţii europene urmează să fie reînnoite în 2019, inclusiv cel de preşedinte al Comisiei, ocupat în prezent de luxemburghezul Jean-Claude Juncker, şi al BCE.

Cursa la succesiunea lui Juncker a fost deja lansată, în culise, de mai multe luni.

Citește și: Cristina Kirchner a rămas fără imunitate și va fi cercetată pentru corupție

Numele francezului Michel Barnier, actualul negociator-şef al Brexitului din partea Uniunii Europene (UE), a fost evocat adesea.

Potrivit Handelsblatt, mai multe nume circulă la Berlin cu privire la posibili candidaţi germani precum al actualilor miniştri ai Economiei Peter Altmaier şi Apărării Ursula von der Leyen – doi oameni loiali Angelei Merkel.

Este evocat, de asemenea, numele lui Manfred Weber, liderul grupului PPE (conservatori) în Parlamentul European (PE) şi membru al Uniunii Creştin Socială (CSU, conservatori), aliata Uniunii Creştin Democrate (CDU) a lui Merkel.