DISTRIBUIȚI
www.zf.ro

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni, la Berlin, că nu poate garanta faptul că la summitul din această săptămână statele membre ale Uniunii Europene vor ajunge la un acord asupra fondului de relansare post-COVID-19 şi bugetului multianual al blocului comunitar, ţinând cont de divergenţele existente, informează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

”Poziţiile rămân îndepărtate. Nu pot spune astăzi că vineri vom ajunge la un acord”, a spus Merkel într-o conferinţă de presă cu premierul italian Giuseppe Conte, aflat în vizită la Berlin.


Citește și : De câte puncte este nevoie pentru a putea imigra în UK

Ea a adăugat că Italia şi Germania au căzut de acord asupra structurii fundamentale a propunerilor Comisiei Europene.

Şefa executivului de la Berlin a lansat un apel la eforturi comune ale UE pentru ca aceasta să iasă întărită din criza umanitară şi să depăşească urmările economice ale pandemiei.

Germania este interesată de funcţionarea adecvată a pieţei interne europene, la fel ca celelalte state membre, a mai spus Angela Merkel.

Citește și : Hashim Thaci va fi audiat de procurorii care îl acuză de crime de război