DISTRIBUIȚI
The Independent

Liderii Uniunii Europene ar putea lua în considerare posibilitatea de a-i oferi Marii Britanii noi asigurări privind Brexitul, a declarat joi cancelarul german Angela Merkel, subliniind însă că cele 27 de ţări care rămân în blocul comunitar îşi vor apăra interesele, relatează dpa, potrivit Agerpres.

‘Avem principiile noastre, desigur, şi nu văd acum am putea să schimbăm din nou acordul de retragere’ al Marii Britanii din UE, a declarat Merkel înainte de summitul UE de la Bruxelles.


Citește și : Berlusconi spune că aprinde o lumânare în fiecare noapte pentru a avea loc un al doilea referendum privind Brexit

‘Desigur, este posibil să vorbim dacă ar trebui să existe asigurări suplimentare, dar aici cele 27 de state membre vor acţiona ca un unul singur şi, bineînţeles, îşi vor exprima clar interesele’, a adăugat ea.

Cancelarul german a salutat de asemenea faptul că premierul britanic Theresa May a supravieţuit votului de neîncredere de miercuri, iniţiat de deputaţi ai formaţiunii sale, Partidul Conservator, şi că îşi poate continua munca.

Procesul de ieşire a Marii Britanii din UE, prevăzută pentru 29 martie 2019, s-a împotmolit din cauza unei opoziţii parlamentare faţă de acordul convenit luna trecută de premierul britanic, care a deschis unele posibilităţi, inclusiv o întârziere a Brexitului sau chiar organizarea unui alt referendum.

Premierul Theresa May a anulat luni un vot parlamentar privind acordul, menit să menţină relaţii viitoare apropiate cu UE, după ce a devenit clar că nu va fi votat.

Citește și : Eurodeputaţii cer CE să ia măsuri împotriva conflictului de interese în care s-ar afla premierului ceh Babis