DISTRIBUIȚI

Angela Merkel se va confrunta vineri cu două proteste ale militanţilor de extremă dreapta în landul său natal, Mecklenburg – Pomerania Inferioară (estul Germaniei), unde şefa guvernului german participă la evenimente electorale în perspectiva alegerilor parlamentare din 24 septembrie în care politiciana conservatoare va încerca să obţină al patrulea mandat de cancelar, transmite dpa.

Lidera Uniunii Creştin-Democrate germane (CDU) va avea mitinguri electorale în oraşele Barth, Strasburg şi Wolgast. CDU a suferit o înfrângere zdrobitoare în faţa formaţiunii populiste ‘Alternativei pentru Germania’ în alegerile regionale din septembrie anul trecut.


Cele două demonstraţii ale extremei drepte prevăzute pentru vineri vor avea loc la Wolgast. CDU a anunţat că mitingul de la Wolgast a fost mutat într-un alt loc, din cauza condiţiilor meteorologice.

AfD are deja reprezentanţi în 13 dintre cele 16 parlamente ale landurilor germane şi ar urma să depăşească pragul de 5% din voturi pentru accederea în parlamentul federal în urma scrutinului din 24 septembrie.

Un sondaj de opinie publicat vineri de postul de televiziune public ZDF plasează AfD pe poziţia a treia în intenţiile de vot ale electoratului german, cu 9%, fiind precedat de blocul conservator Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU-CSU), cu 38%, şi Partidul Social-Democrat (SPD), cu 22%.