DISTRIBUIȚI
Digi24

Cancelarul german Angela Merkel şi-a anunţat joi intenţia de a purta discuţii cu Elveţia privind posibile controale la frontiera comună pentru a preveni răspândirea COVID -19 sau a mutaţiilor acestui virus, relatează AFP, potrivit agerpres

”Cu siguranţă va trebui să discutăm cu Elveţia”, a declarat Angela Merkel în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin, referindu-se la situaţia cu ţările de la graniţa cu Germania mai mult sau mai puţin afectate de virus sau de tulpinile acestuia.


Citește și : Boiko Borisov iese din SILENZIO STAMPA

”Nu este vorba de stabilirea de controale generalizate la frontiere, vom încerca să evităm asta”, a adăugat Merkel, precizând că a început deja discuţii pe această temă cu Republica Cehă.

”Dar o spun foarte deschis: dacă o ţară cu o rată de incidenţă de două ori mai mare decât Germania îşi redeschide toate magazinele în timp ce ale noastre sunt încă închise, avem în mod evident o problemă”, a adăugat ea.

În Elveţia, unde rata de incidenţă (numărul de cazuri pozitive la 100.000 de locuitori) este de 391 pe parcursul a 14 zile, telemunca a devenit obligatorie luni şi activităţile comerciale considerate neesenţiale sunt de acum închise pentru o lună.

Citește și : Un depozit de vaccinuri din UK, la un pas să fie inundat de POTOP

Germania, care are o rată de incidenţă de 119 la şapte zile, a închis şcolile, restaurantele şi toate activităţile comerciale considerate neesenţiale până cel puţin la 14 februarie.

La rândul său, Elveţia a plasat landurile germane Turingia şi Saxonia pe o listă roşie care obligă persoanele care sosesc din aceste două landuri precum şi din alte regiuni europene sau ţări să intre în carantină timp de zece zile.