DISTRIBUIȚI
Reuters

Cancelarul german Angela Merkel a pledat vineri la Moscova pentru continuarea dialogului cu Rusia în pofida ”diferendelor profunde”, cu ocazia ultimei vizite pe care i-o face preşedintelui rus Vladimir Putin înaintea încheierii ultimului ei mandat la conducerea guvernului de la Berlin.

”Chiar dacă avem diferende profunde, noi vorbim între noi şi aceasta trebuie să continue la fel”, a spus Merkel adresându-se lui Putin, potrivit AFP şi agerpres.


Citeşte şi: Cercetătorii suedezi publică un studiu halucinant: A face copii este DĂUNĂTOR mediului înconjurător! – Black News

Liderul rus a relevat că această întâlnire nu este ”doar o vizită de rămas bun”, întrucât ”multe chestiuni trebuie discutate”. Germania ”rămâne unul dintre principalii noştri parteneri, în Europa, în lume, în toate. Şi aceasta în special datorită dumneavoastră”, a mai spus Putin în primele secvenţe ale întrevederii.

Cancelarul german nu a făcut aluzie în primele minute ale întâlnirii la cazul opozantului rus Aleksei Navalnîi, deşi vizita sa are loc la un an de la otrăvirea acestuia, pentru care Occidentul acuză puterea rusă.

Citeşte şi: Germania a intrat în al patrulea val de infectare cu coronavirus – Black News

Înaintea întrevederii cu preşedintele rus, şefa guvernului german a depus o jerbă de flori la mormântul soldatului necunoscut sovietic ucis în al Doilea Război Mondial, monument a cărui flacără arde în umbra Kremlinului.

Cât timp a fost cancelar, Angela Merkel a fost critică faţă de Moscova, dar a lăsat deschisă uşa dialogului.