DISTRIBUIȚI
Daily Mail

Membrii delegaţiei SUA prezenţi la funeraliile preşedintelui haitian Jovenel Moise sunt în siguranţă, în pofida incidentelor violente, afirmă oficiali de la Washington citaţi de agenţia Reuters , informează mediafax.

„Cetăţenii haitieni merită democraţie, stabilitate, securitate şi prosperitate. Îndemnăm pe toată lumea să se exprime paşnic şi să se abţină de la comiterea de acte violente”, a transmis, după incidente, Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul SUA la Naţiunile Unite, şeful delegaţiei americane care a asistat la funeraliile preşedintelui Jovenel Moise.


Citește și : Boris Johnson presează UE să analizeze ‘cu seriozitate’ propunerile sale privind Irlanda de Nord

Focuri de armă au fost trase, vineri, spre membrii delegaţiei Statelor Unite prezenţi la funeraliile preşedintelui haitian Jovenel Moise, asasinat pe 7 iulie de mercenari străini. Membrii delegaţiei americane au fost escortaţi urgent la vehicule după ce au fost auzite focuri de armă la funeralii. Forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii violenţi. Nu au fost semnalate victime în urma incidentelor.

Preşedintele statului Haiti, Jovenel Moïse, a fost asasinat pe 7 iulie de un grup de comando format din mercenari străini. Autorităţile haitiene susţin că la operaţiune au participat peste 25 de străini, în principal columbieni. Asasinatul ar fi putut fi comandat de un fost oficial din cadrul Ministerului Justiţiei din Haiti, Joseph Felix Badio, a afirmat directorul Poliţiei din Columbia, generalul Jorge Vargas.

Citește și : Rusia a testat DECONECTAREA de la internetul global