DISTRIBUIȚI
Herald Sun

Spectacolul de focuri de artificii organizat de Revelion la Melbourne, al doilea oraş ca mărime din Australia, a fost anulat şi înlocuit cu un festival de mâncare stradală, cu durata de două zile, din cauza pandemiei de COVID-19, a anunţat luni consiliul municipal din Melbourne, potrivit Xinhua şi agerpres.

Decizia a fost luată pentru a evita adunările mari de persoane în condiţiile în care spectacolul de focuri de artificii atrage de obicei circa 400.000 de entuziaşti, au precizat autorităţile municipale într-un comunicat.


Vezi şi: SpaceX a decolat cu oameni la bord spre Staţia Spaţială Internaţională – VIDEO

În schimb, numeroase spaţii pentru servirea mesei vor fi instalate în diverse zone din Melbourne, încurajând oamenii să se bucure de festivităţile dedicate Anului Nou în peste 50 de locaţii, cum ar fi Flinders Lane şi Little Bourke Street, două străzi pline cu restaurante.

Primarul din Melbourne, Sally Capp, a declarat că evenimentul New Year Street Feasts va susţine industria ospitalităţii, grav afectată în perioada de izolare la domiciliu.

”A fost un an incredibil de dificil şi vrem să-i marcăm finalul sărbătorind şi susţinând minunatele cafenele, baruri şi restaurante din Melbourne”, a precizat Capp.

Citeşte şi: Incendiu puternic într-o staţie de metrou din Berlin! Patru oameni au fost răniţi

Decizia de anulare a focurilor de artificii a fost luată după ce Melbourne a ieşit recent din perioada de izolare de aproape patru luni impusă pentru încetinirea transmiterii COVID-19.

Luni, statul australian Victoria, cu capitala la Melbourne, a înregistrat cea de-a 17-a zi consecutivă fără niciun caz nou de COVID-19 sau decese asociate noului coronavirus.