DISTRIBUIȚI
WBNS-10TV Columbus, Ohio

Un fost medic care a lucrat la Universitatea de stat din Ohio a agresat sexual cel puţin 177 de studenţi de sex masculin timp de aproape două decenii, potrivit unei anchete publicate vineri, la aproape 15 ani după moartea acestuia, relatează sâmbătă AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Medicul Richard Strauss, angajat al universităţii americane în perioada 1978-1998, a murit în 2005, însă acuzaţiile împotriva sa au determinat instituţia să solicite o anchetă independentă în primăvara anului 2018.


Citește și : Descoperire macabră în Mexic – 18 saci cu rămăşiţe umane, găsite la o fermă din vestul ţării

Potrivit anchetei, universitatea, care ştia de acuzaţiile împotriva lui Richard Strauss din 1979, nu a luat nicio măsură disciplinară împotriva sa înainte de 1996.

„Aceste concluzii sunt şocante şi dureroase”, a scris într-un e-mail adresat studenţilor rectorul universităţii, Michael Drake.

„Strauss a agresat sexual cel puţin 177 de studenţi de sex masculin”, au afirmat anchetatorii în raportul de peste 200 de pagini.

Mulţi dintre studenţii agresaţi au apelat la Strauss în calitate de medic al departamentului de sport, alţii în calitate de medic al centrului de sănătate al studenţilor, însă şi la o clinică privată în afara campusului.

„Strauss avea responsabilitatea de a oferi îngrijiri medicale studenţilor şi, folosindu-se de funcţia sa, el le-a încălcat integritatea fizică şi demnitatea, într-o varietate de moduri”, se arată în raport.

Ancheta a arătat, de asemenea, că personalul universitar era la curent cu plângerile împotriva sa.

„Estimăm că personalul universitar era conştient din 1979 de tratamentul abuziv aplicat de Strauss studenţilor”, se arată în raport.

Citește și : Atacuri israeliene asupra Damascului. O serie de explozii puternice la periferia orașului (VIDEO)

Abia în 1996 o măsură disciplinară a condus la suspendarea activităţilor sale medicale. Însă Strauss a rămas membru al echipei universităţii.

După pensionare, în 1998, Richard Strauss a primit un titlu onorific pe care l-a avut până la moarte şi pe care universitatea intenţionează să-l revoce.