DISTRIBUIȚI

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa în cel mai mare incendiu izbucnit în acest an în California, au anunţat marţi autorităţile locale, avertizând că numărul morţilor ar putea creşte, informează AFP, potrivit agerpres.

Incendiul, denumit „McKinney”, face ravagii de vineri şi nu fusese adus încă sub control marţi. În prezent flăcările se întind pe o suprafaţă de 22.700 de hectare şi ameninţă în special micul oraş Yreka.


Citeşte şi: Administraţia Biden nu doreşte escaladarea tensiunilor în relaţia cu Beijingul generate de vizita lui Pelosi în Taiwan – Black News

„Avem patru decese confirmate, însă acest număr s-ar putea schimba”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a biroului şerifului din comitatul Siskiyou, unde a fost declarată stare de urgenţă.

Duminică dimineaţă, trupurile a două persoane decedate au fost descoperite într-un vehicul carbonizat.

Luni, alte două victime au fost descoperite în două locuinţe separate, potrivit unui tweet al biroului şerifului.

Cel puţin 3.000 de persoane sunt afectate de ordinele de evacuare emise în jurul localităţii Klamath River, lângă graniţa cu statul Oregon.

De duminică seara, pompierii au beneficiat de o scurtă perioadă de acalmie oferită de condiţii meteo mai bune, cu temperaturi mai scăzute şi precipitaţii dispersate.

Însă optimismul a rămas prudent, deoarece o alertă din partea serviciilor meteo din cauza ameninţării de descărcări electrice a rămas activă. După o perioadă de acalmie până la începutul după-amiezii de marţi sunt aşteptate noi furtuni, au precizat meteorologii.

Citeşte şi: Nancy Pelosi declară că a sosit în Taiwan cu intenţii paşnice – Black News

„Vegetaţia din zonă este extrem de uscată, iar ameninţarea continuă a furtunilor şi a vânturilor puternice şi imprevizibile care le însoţesc ar putea provoca o reaprindere a incendiului”, a avertizat agenţia responsabilă pentru lupta împotriva incendiilor din California.

Sezonul incendiilor din California, stat care se confruntă cu o situaţie de secetă persistentă, ar putea dura câteva luni. Frecvenţa şi amploarea acestor incendii sunt exacerbate de încălzirea globală.