DISTRIBUIȚI
getty

Binecunoscutul gigant american din domeniul fast-food McDonald’s a anunţat duminică că se desparte de directorul său general Steve Easterbrook, consiliul de administraţiei apreciind că acesta a comis o eroare de judecată prin începerea, recent, a unei „relaţii consimţite” cu o persoană angajată în cadrul companiei, informează AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat de presă ce anunţă plecarea directorului general, consiliul de administraţie dă asigurări că această decizie „nu are legătură cu performanţele operaţionale sau financiare ale companiei”.


Citește și : Un bărbat înarmat cu un topor, împuşcat mortal de poliţie în vestul Germaniei

McDonald’s nu a dezvăluit numele persoanei cu care Steve Easterbrook are o relaţie şi nici dacă este vorba de o femeie sau de un bărbat.

Steve Easterbrook a fost imediat înlocuit cu Chris Kempczinski, care se ocupa până în prezent de activitatea McDonald’s în SUA.

„Chris preia frâiele acestei mari companii într-un moment în care performanţa sa este solidă şi susţinută, iar consiliul are toată încrederea că el este cel mai în măsură să definească viziunea şi să ghideze strategia care să permită companiei să îşi continue succesul”, a comentat preşedintele consiliului de administraţie Enrique Hernandez Jr., citat în comunicatul de presă.

Citește și : Nigel Farage nu se va prezenta la alegerile legislative britanice din 12 decembrie

Easterbrook a preluat funcţia de director general al gigantului McDonald’s în 2015.

Sub conducere sa, acţiunile McDonald’s pe Wall Street s-au dublat, iar profitul net al companiei a crescut de la an la an.

El nu a reuşit, totuşi, să oprească declinul progresiv al vânzărilor companiei, care se confruntă, la fel ca restul marilor lanţuri de fast-food, cu schimbarea obiceiurilor consumatorilor, aflaţi în căutarea unei alimentaţii mai sănătoase.