DISTRIBUIȚI
Newsweek

Senatul ”nu are altă opţiune” decât să organizeze un proces împotriva preşedintelui Donald Trump, în cazul în care Camera Reprezentanţilor îl pune sub acuzare (”impeachment”), a declarat luni liderul majorităţii republicane în Camera superioară a Congresului american Mitch McConnell, relatează USA Todey, potrivit news.ro .

Senatorul republican din Kentucky a declarat la CNBC că Senatul are obligaţia să-l judece pe preşedinte potrivit reglementărilor activităţii Camerei Superioare a Congresului şi a subliniat că acestea pot fi schimbate prin votul unei majorităţi de două treimi.


Citește și : Închisoare pe viaţă pentru uciderea unui copil, într-un caz care a zguduit Spania

”Nu am altă opţiune decât să accept actul (punerii sub acuzare), în baza unei reglementări a Senatului cu privire la impeachment”, a declarat McConnell.

Liderul majorităţii republicane din Senat face aceste declaraţii după ce preşedinta democrată a camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a anunţat marţi lansarea unei anchete în vederea punerii sub acuzare a celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, pe care democraţii îl acuză că a exercitat presiuni asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să-l ancheteze pe rivalul său în alegerile din 2020 Joe Biden.

Potrivit Constituţiei, Senatul este cel care organizează procesul în vederea destituirii preşedintelui.

Zvonuri au circulat, în ultima perioadă, potrivit cărora liderul majorităţii republicane în Senat Mitch McConnell ar putea să refuze să organizeze un proces în vederea destituirii lui Trump.

McConnell a pus, astfel, capăt acestor zvonuri.

Citește și : Furtună puternică în Europa Centrală: Traficul feroviar perturbat în Germania; o persoană a decedat în Slovacia