DISTRIBUIȚI
ndtv

Premierul britanic, Theresa May, a declarat duminică că va căuta o soluție „pragmatică” la impasul parlamentar asupra condițiilor în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, încercând să redeschidă discuțiile cu Bruxellesul, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Cu mai puțin de două luni până în momentul în care Marea Britanie urmează să părăsească Blocul Comunitar pe 29 martie, preocupările cresc privind riscul unei ieșiri dezordonate „fără acord”.


Citeşte şi: Pentagonul trimite mii de militari la graniţa cu Mexicul

Membrii Parlamentului, care au respins luna trecută acordul Brexit negociat de May cu UE, au însărcinat-o să se întoarcă la Bruxelles pentru a renegocia condiţiile privind granița post-Brexit dintre Irlanda și Irlanda de Nord.

UE a respins redeschiderea discuțiilor asupra așa-numitei „backstop”, o politică care să asigure menținerea unei frontiere deschise pe insula Irlandei, dacă Marea Britanie și UE nu reușesc să ajungă la un acord comercial pe termen mai lung înainte de sfârșitul unei perioade de tranziție.

„Deputații au afirmat că, odată cu schimbările aduse în cazul graniţei nord-irlandeze, ar sprijini înțelegerea pe care am convenit-o cu Bruxelles-ul pentru a ieşi din UE”, a scris May pentru pblicaţia Sunday Telegraph.

Citeşte şi: Un avion s-a prăbuşit peste un cartier rezidenţial din California. 5 oameni au murit! – FOTO/VIDEO

„Când mă întorc la Bruxelles, mă voi lupta pentru Marea Britanie și Irlanda de Nord, voi fi înarmată cu un mandat proaspăt, cu idei noi și cu o nouă hotărâre de a conveni o soluție pragmatică care să îi ofere poporului britanic Brexitul pentru care au votat”, a adăugat aceasta.

Ministrul britanic al Comerțului, Liam Fox, a declarat că ar fi „iresponsabil” ca UE să refuze redeschiderea negocierilor despre Brexit.